Apel practică 32 – Free Communication – noiembrie 2015

Locuri de practică: 2

Perioadă: 16 – 30 noiembrie 2015

Durată: 90h

Program: 6h/zi

Studentul eligibil:

  • Este cetățean român
  • Este student/ă la o universitate/facultate din regiunea București-Ilfov
  • Este înmatriculat/ă la o specializare cu profil științe ale comunicării
  • Nu a făcut parte din grupul țintă (nu a fost înscris) al altui proiect POSDRU de stagii de practică (2.1) – nu a desfășurat activitățile de practică și de consiliere
  • Are practica de specialitate în planul de învățământ
  • Este student la licență sau masterat, zi sau IFR

Locul de practică:

FREE COMMUNICATION a fost fondată în 2002 de către o echipă de profesionişti care şi-a asumat misiunea de a demonstra valoarea PR-ului ca instrument strategic în crearea de plus valoare pentru clienţii săi. Cu un portofoliu care include atât companii multinaţionale, cât şi lideri locali în industrii importante, agenţia a acumulat o expertiză vastă în domeniile farmaceutic, financiar, real estate şi construcţii, aviaţie, auto și retail. Competenţele principale includ consultanţă pentru strategie corporatistă şi de brand, PR de produs, crisis & issue management, media relations, comunicare în mediul digital, comunicare internă, campanii CSR și evenimente de PR.

Printre clienţii Free Communication se numără Airbus, Boomerang, Credit Europe Bank, Cartoon Network, Depaco (Wetterbest), DKV Euro Service, Farmaciile DONA, JEREMIE (European Investment Fund), La Fântâna, Mazda, Panasonic, Sanofi, Turner, Volvo Trucks/Renault Trucks, Wizz Air şi Zentiva.

Începând din 2012, agenţia face parte şi din CEE Alliance for Strategic Communications (CEEASC), o reţea regională de PR care mai include agenţii independente din Ungaria, Polonia, Cehia şi Slovacia. Și din 2014 este membru unic al PRGN – Public Relations Global Network, una dintre cele mai mari rețele de relații publice din lume.

Activități (în care se vor putea implica studenții):

  • Monitorizare de presă
  • Redactarea de texte în RO și EN
  • Traduceri și sinteze de texte RO-EN-RO
  • Participarea cu idei pentru campanii
  • Suport în organizarea de evenimente
  • Documentare

Condiții minimale pentru acceptarea studentului:

  • Cunoașterea limbii engleze la nivel mediu
  • Deținerea unor abilități medii de utilizare a platformelor online și social media

Înscriere și selecție:

  • Înscrierea se face prin completarea online până miercuri, 11 noiembrie (ora 16:00) a acestui FORMULAR.
  • Selecția se face prin rezolvarea (via e-mail) a unor scurte teste. Toți studenții care se vor înscrie prin intermediul formularului vor primi pe mail testul, îl vor rezolva, vor trimite rezolvarea, iar agenția va face selecția.
  • 13 noiembrie – termen pentru trimiterea rezolvărilor
  • 14 noiembrie – anunțarea rezultatelor
  • 16 noiembrie – întâlnire administrativă (o întâlnire pentru semnarea documentelor din cadrul proiectului – prezența este obligatorie)
  • 16 noiembrie – începerea stagiului de practică

Precizări:

  • toți studenții selectați pentru stagii de practică beneficiază automat de sesiuni de consiliere și orientare profesională
  • toți studenții selectați pentru un stagiu de practică beneficiază de o subvenție de 10 RON/oră conform planului lor de învățământ
  • toți studenții selectați pentru un stagiu de practică intră în concursurile cu premii din cadrul proiectului, urmând să fie acordate 15 premii I * 3.000 RON, 15 premii II * 2.000 RON, 15 premii III * 1.000 RON

Despre proiect:
Proiectul „RePere în Comunicare – stagii de pregătire profesională și orientare în carieră pentru studenții în științele comunicării” (POSDRU/189/2.1/G/155808) este derulat de Universitatea din București în parteneriat cu Asociația Team Work și cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *